Dictionar politic

  Dictatura proletariatului
 

Dictatura proletariatului, concept care desemnează, īn concepţia clasicilor socialismului ştiinţific puterea de stat a clasei muncitoare, instaurată prin revoluţia socialistă, exercitată cu sprijinul maselor muncitoare neproletare de la oraşe şi sate şi care se poate concretiza sub forma alianţa dintre clasa muncitoare şi ţărănime. Termen opus celui de dictatură burgheză.

Exprimīnd interesele majorităţii populaţiei īmpotriva minorităţii de exploatatori răsturnaţi de la putere, se creează premisele realizării celei mai largi democraţii, asigurării prin forme multiple a participării la activitatea politică, la dezbaterea şi la rezolvarea problemelor economice, concentrării forţelor şi resurselor īn vederea construirii socialismului, se accentuează importanţa primordială a funcţiei economico-organizatorice, se dezvoltă funcţia cultural-educativă. 

Karl Marx a arătat că puterea de stat corespunzătoare perioadei de tranziţie de la capitalism la comunism este dictatura proletariatului (Critica Programului de la Gotha). V.I. Lenin a dezvoltat teoria despre dictatura proletariatului, aplicīnd-o la condiţiile specifice Rusiei revoluţionare, īn epoca imperialismului, subliniind atīt necesitatea obiectivă a acesteia, cīt şi faptul că ea reprezintă o formă deosebită a alianţei proletariatului cu masele muncitoare neproletare, şi īn primul rīnd cu ţărănimea muncitoare, alianţă īn care proletariatul are rolul conducător. 

Lenin a mai arătat că formele de trecere la socialism vor fi diferite de la naţiune la naţiune, fiecare aducīnd un specific exprimat īntr-o anumită formă a democraţiei, īntr-un anumit ritm al transformărilor socialiste ale diferitelor laturi ale vieţii sociale. Păstrīndu-şi esenţa comună, formele de stat pot să difere de la o ţară la alta, īn funcţie de condiţiile concrete interne şi internaţionale, precum şi de la o perioadă istorică la alta, confirmīndu-se prin aceasta īncă o dată adevărul după care legile obiective generale ale revoluţiei şi construcţiei socialismului acţionează prin particular, īn conformitate cu cerinţele concret-istorice ale fiecărei ţări, potrivit corelaţiei dialectice dintre general şi particular, dintre naţional şi internaţional.

 

 
"Dictatura proletariatului, perioadă de trecere la comunism, va da naştere pentru prima oară democraţiei pentru popor, pentru majoritate, paralel cu reprimarea necesară a minorităţii, a exploatatorilor. Numai comunismul e īn stare să aducă o democraţie cu adevărat deplină." (Lenin: Statul şi revoluţia)

 

 

 

 

 
 
 
 
 
          MIA Sageata Secţiunea romānă Sageata Dicţionar politic Sageata D