Comunism, formaţiune socială cu două faze în dezvoltarea sa: faza inferioară, socialismul, şi faza superioară, comunismul propriu-zis, dezvoltat din primul, cînd forţele de producţie ating un nivel foarte ridicat, mijloacele de producţie sînt proprietate socială, nu mai există clase sociale, dispar deosebirile esenţiale dintre oraş şi sat şi cele dintre munca fizică şi cea intelectuală şi cînd nivelul productivităţii muncii şi al conştiinţei sociale asigură condiţii pentru aplicarea în repartiţie a principiului „de la fiecare după capacităţi, fiecăruia după nevoi“.

Comunismul, în concordanţă cu dezvoltarea amplă a ştiinţei şi culturii, presupune şi o organizare calitativ superioară a întregii activităţi economico-sociale, o diviziune nouă, comunistă a muncii, întemeiată pe afirmarea liberă, deplină şi multilaterală a capacităţii, aptitudinilor şi talentului tuturor membrilor societăţii.

Comunismul este o societate fără clase, în care se realizează egalitatea socială deplină a tuturor membrilor societăţii.

Comunismul va cunoaşte şi modificări profunde în structura organizatorică a societăţii. Statul, în calitate de instrument de clasă, va dispărea din ansamblul instituţiilor sociale; unităţile de producţie şi teritoriale vor fi administrate în mod democratic cu participarea tuturor membrilor lor, asigurîndu-se rotaţia periodică în funcţiile administrative în raport cu aptitudinile şi calităţile lor profesionale. 

Marx a relevat caracterul istoric al politicii, definit ca expresie a unor raporturi de clasă. În comunism, organizarea societăţii îşi va pierde caracterul politic, de clasă, de dominaţie socială a unei clase, realizîndu-se ca proces de autoconducere.