Existenţa socială şi conştiinţa socială, categorii fundamentale corelative ale materialismului istoric, care desemnează latura materială şi cea spirituală a vieţii sociale; raportul dintre ele constituie problema fundamentală a ştiinţei despre societate. 

Karl Marx a distins pentru prima oară, din mulţimea relaţiilor sociale, relaţiile de producţie, ca relaţii obiective, ca element fundamental al existenţei sociale care determină, în ultimă analiză, procesele spirituale ale vieţii sociale. „Nu conştiinţa oamenilor le determină existenţa, ci, dimpotrivă, existenţa lor socială le determină conştiinţa“ (K. Marx). 

Existenţa socială este constituită din ansamblul elementelor vieţii materiale a societăţii: cadrul geografic, densitatea populaţiei, creaţiile materiale ale oamenilor şi relaţiile materiale care se stabilesc între om şi natură şi între oamenii înşişi în procesul muncii sociale, relaţii care au, în ansamblul vieţii materiale, un rol de prim ordin şi care sînt determinante, în ultimă analiză, în apariţia şi dezvoltarea conştiinţei sociale. 

Conştiinţa socială este constituită din ansamblul elementelor de reflectare şi apreciere a vieţii materiale: reprezentări, sentimente, mentalităţi, idei, cunoştinţe, noţiuni, convingeri, teorii ş.a. În raport cu conştiinţa individuală, conştiinţa socială este o reflectare mai multilaterală şi generalizată a existenţei sociale. Conştiinţa socială are o structură complexă, diferenţiindu-se, în plan vertical, pe nivele deosebite de profunzime în reflectarea realităţii: conştiinţa comună şi conştiinţa sistematizată, psihologia socială şi ideologia, iar în plan orizontal în mai multe forme ale conştiinţei sociale (politică, juridică, morală, estetică, ştiinţifică, filozofică, religioasă); aceste planuri se întrepătrund, în fiecare formă a conştiinţei sociale, distingîndu-se elemente de nivelul conştiinţei comune şi de nivelul conştiinţei sistematizate, teoretice, elemente de psihologie socială şi de ideologie. 

În opoziţie cu concepţiile idealiste, care explică dezvoltarea socială prin diverşi factori ideali, materialismul istoric demonstrează că viaţa materială este factorul prim, determinant, iar viaţa spirituală este factor secund, reflectarea vieţii materiale. „Conştiinţa (das Bewusstsein) nu poate fi niciodată altceva decît existenţa conştientă (das bewusste Sein), iar existenţa oamenilor este procesul real al vieţii lor“ (K. Marx). Conştiinţa socială poate stimula sau frîna dezvoltarea existenţei sociale, după cum reflectă interesele claselor progresiste sau ale celor reacţionare, după cum reflectă sau nu cerinţele obiective ale dezvoltării istorice. 

Conştiinţa socială nu este o reflectare mecanică a existenţei sociale. Materialismul istoric subliniază interacţiunea dintre existenţa socială şi conştiinţa socială, rolul activ al conştiinţei sociale faţă de existenţa socială. Există o independenţă relativă a conştiinţei sociale faţă de existenţa socială. Pe fondul acestei independenţe relative, conştiinţa socială îşi exercită acţiunea ei asupra existenţei sociale, evidenţiindu-şi funcţia sa critică, creatoare şi transformatoare.