Conştiinţă (lat. cum „cu“ şi scientia „ştiinţă“) 

1. Forma cea mai înaltă de reflectare psihică a realităţii, proprie numai oamenilor, produs al activităţii creierului uman, sub acţiunea condiţiilor sociale. Conştiinţa a apărut la om datorită procesului muncii, care a determinat constituirea unor relaţii sociale între oameni şi necesitatea comunicării cu ajutorul limbii. 

Este necesar să se diferenţieze categoriile de conştiinţă socială şi conştiinţă individuală. Conştiinţa socială se formează şi se dezvoltă în decursul istoriei societăţii, reprezentînd reflectarea existenţei sociale a oamenilor. Conştiinţa individuală se formează şi se dezvoltă în decursul ontogenezei fiecărui om, reprezentînd reflectarea propriei sale existenţe, a condiţiilor specifice individuale de viaţă, activitate, educaţie. Prin educaţie, conştiinţa socială intervine în formarea conştiinţei individuale, imprimînd manifestărilor acesteia un sens general, corespunzător cerinţelor istorice, de clasă. 

Reflectarea conştientă presupune raţionalitate, reprezentarea anticipativă a rezultatelor viitoarelor acţiuni, intenţionalitate, dirijarea activităţii spre atingerea anumitor scopuri, orientarea spaţio-temporală diferenţială, creativitate, selecţie critică, autoexigenţă şi responsabilitate faţă de actele proprii etc. 

2. Categorie filozofică opusă categoriei de materie (existenţă naturală şi socială) în cadrul problemei fundamentale a filozofiei (raportul dintre materie şi conştiinţă, respectiv dintre lumea materială şi lumea ideilor), definită în concepţia materialismului dialectic şi istoric ca factor secundar, derivat, produs istoric al acestora.