„Pentru a păşi pe drumul rezolvării problemei sociale, partidul muncitoresc german cere înfiinţarea de asociaţii de producţie cu ajutorul statului, sub controlul democratic al poporului muncitor. Asociaţiile de producţie trebuie create atît în industrie cît şi în agricultură în asemenea proporţii, încît din ele să ia fiinţă organizarea socialistă a muncii colective“.
După „legea de aramă a salariului“ a lui Lassalle, iată şi calea mîntuirii arătată de acest profet. „Se păşeşte“ în chip demn pe această cale. În locul luptei de clasă care există, se pune o frază de scribi de gazetă despre „problema socială“, la a cărei „rezolvare“ „se păşeşte“. „Organizarea socialistă a muncii colective“ „ia fiinţă“ nu din procesul revoluţionar de transformare a societăţii, ci din „ajutorul statului“, ajutor acordat de stat asociaţiilor de producţie pe care tot el, nu muncitorul, „le creează“. E vrednică de imaginaţia lui Lassalle ideea că cu creditele statului se poate construi tot atît de uşor o societate nouă cum se construieşte o cale ferată nouă!
Dintr-o rămăşiţă de pudoare, „ajutorul statului“ este pus... „sub controlul democratic al poporului muncitor“.
În primul rînd, în Germania „poporul muncitor“ este compus în majoritate din ţărani, şi nu din proletari.
În al doilea rînd, cuvîntul „democratic“ este tradus în germană cu „volksherrschaftlich“[1]. Ce înseamnă însă „control exercitat de poporul muncitor care deţine puterea“? Şi încă la un popor muncitor care, cerînd statului satisfacerea unor asemenea revendicări, recunoaşte pe deplin că nici nu deţine puterea, nici nu este copt pentru ea!
E de prisos să mai facem aici o critică reţetei date de Buchez sub Ludovic-Filip, în opoziţie cu socialiştii francezi şi acceptate de muncitorii reacţionari de la „Atelier“[2]. Ceea ce supără aici cel mai mult nu e faptul că acest leac miraculos, specific, a fost inclus în program, ci că, în general, se merge înapoi, de la punctul de vedere al mişcării de clasă la acela al mişcării de sectă.
Faptul că muncitorii caută să creeze condiţii pentru producţia colectivă pe scara întregii societăţi, şi în primul rînd la ei acasă pe scară naţională, nu înseamnă decît că ei luptă pentru transformarea condiţiilor de producţie actuale, şi nu are nimic comun cu înfiinţarea de asociaţii cooperatiste cu ajutorul statului! Cît priveşte însă actualele asociaţii cooperatiste, ele sînt preţioase numai în măsura în care sînt create în mod independent de către muncitorii înşişi şi nu se bucură nici de ocrotirea guvernelor, nici de cea a burghezilor.
[1]. — de la Volksherrschaft, care înseamnă puterea deţinută de popor. — Nota trad. Editurii Politice
[2]. „L'Atelier“ — publicaţie lunară franceză, organ de presă al meseriaşilor şi muncitorilor aflaţi sub influenţa ideilor socialismului creştin; a apărut la Paris din 1840 pînă în 1850; în componenţa redacţiei intrau reprezentanţi ai muncitorilor, care erau aleşi din trei în trei luni. — Nota red. Editurii Politice