N. K. Krupskaia
Amintiri despre Lenin
INTRODUCERE
Amintirile publicate în culegerea de faţă cuprind perioada 1894—1917[1],
de la prima mea întîlnire cu Vladimir Ilici, în 1894, pînă la Revoluţia din
Octombrie 1917. Mi se spune adesea că amintirile mele sînt scrise foarte
laconic. E lesne de înţeles, toată lumea ar vrea să afle cît mai multe despre
Ilici; pe lîngă asta, şi epoca descrisă are o uriaşă însemnătate istorică. Ea
cuprinde perioada dezvoltării mişcării muncitoreşti de masă, cînd s-a creat
partidul clasei muncitoare, un partid puternic, ferm sub raport principial şi
călit de condiţiile extrem de grele ale activităţii ilegale. Aceasta a fost o
perioadă de creştere necontenită a conştiinţei şi a gradului de organizare a
clasei muncitoare, o perioadă de lupte înverşunate, care s-au încheiat prin
victoria revoluţiei proletare socialiste.
Despre această epocă şi despre Ilici s-ar putea scrie nenumărate articole şi
cărţi dintre cele mai interesante. Scopul meu a fost ca prin aceste amintiri să
schiţez un tablou al condiţiilor în care a trăit şi a muncit Vladimir Ilici.
Am scris numai despre ceea ce mi-a rămas deosebit de viu în minte. Mi-am
notat amintirile în două rînduri. Partea întîi, care cuprinde perioada
1894—1907, am scris-o în primii ani după moartea lui Vladimir Ilici. Ea cuprinde
activitatea de la Petersburg, anii deportării, timpul petrecut la München
şi la Londra în cursul primei emigraţii,
perioada Congresului al II-lea al partidului, inclusiv
anii care i-au premers şi care i-au urmat, pînă în
1905. Urmează apoi amintirile despre anul 1905 în străinătate şi în Rusia şi, în
sfîrşit, despre anii 1905—1907. Cea mai mare parte din aceste amintiri le-am
scris la Gorki. Rătăceam prin odăile rămase pustii ale casei mari din Gorki şi
pe cărările năpădite de bălării ale parcului, unde îşi petrecuse Ilici ultimul
an de viaţă. Anii 1894—1907 au fost ani de avînt ai tinerei mişcări muncitoreşti
şi, fără să vreau, gîndurile mi se concentrau asupra acestei epoci, cînd s-a pus
temelia patriciului nostru. Prima parte a cărţii am scris-o aproape exclusiv din
memorie. Partea a doua am scris-o după cîţiva ani.
În aceşti ani am avut multe de învăţat, l-am recitit intens
pe Lenin, am învăţat să leg strîns trecutul cu
prezentul, să trăiesc fără Ilici, doar cu opera lui. De. aceea, partea a doua
diferă de prima. În partea întîi am scris mai mult despre viaţa de zi cu zi, pe
cînd în partea a doua accentul cade pe preocupările şi gîndurile lui Vladimir
Ilici. Cred că ar fi mai bine ca cele două părţi să fie citite împreună. Partea
întîi este organic legată de a doua; fără partea întîi, partea a doua ar putea
să pară mai puţin „memorială“
decît este în realitate.
Cînd am scris partea a doua a lucrării, existau multe alte cărţi de amintiri
despre Lenin, diferite culegeri; apăruse şi ediţia a doua a Operelor
lui Lenin. Acest lucru a avut o anumită influenţă
asupra amintirilor mele privind cea de-a doua perioadă de emigraţie. Am avut
putinţa să mă verific mai bine. În afară de aceasta, perioada la care se referă
ele (1908—1917) este mult mai complexă decît precedenta.
Prima perioadă (1893—1907) cuprinde începuturile mişcării muncitoreşti, lupta
pentru crearea partidului, dezvoltarea primei revoluţii, îndreptată mai cu seamă
împotriva ţarismului, şi înfrîngerea acestei revoluţii.
Perioada următoare — anii celei de-a doua emigraţii — este mult mai complexă.
Atunci s-a făcut bilanţul activităţii revoluţionare din prima perioadă şi s-a
desfăşurat lupta împotriva reacţiunii. Au fost ani de luptă îndîrjită împotriva
oportunismului de toate formele şi nuanţele, cînd s-a făcut totul pentru
adaptarea activităţii la orice condiţii, fără a se diminua conţinutul ei
revoluţionar.
Perioada celei de-a doua emigraţii a coincis cu anii cînd se apropia războiul
mondial, cînd oportunismul partidelor muncitoreşti a dus la falimentul
Internaţionalei a II-a, cînd în faţa proletariatului
mondial s-au ridicat sarcini cu totul noi, cînd era
necesar să se croiască noi căi şi să fie pusă, piatră cu piatră, temelia
Internaţionalei a III-a,
cînd trebuia să se înceapă, în condiţii extrem de grele, lupta pentru socialism.
În emigraţie, toate aceste sarcini se puneau în modul cel mai concret şi mai
acut.
Fără a înţelege aceste sarcini, nu se poate înţelege cum a devenit Lenin
conducătorul Revoluţiei din Octombrie, conducătorul revoluţiei mondiale.
Conducătorii se formează şi se maturizează în luptă, îşi trag vlaga din ea. Nu
poţi scrie amintiri despre Ilici din perioada emigraţiei fără a lega chiar şi
cele mai mici amănunte ale vieţii sale de lupta pe care a desfăşurat-o în acei
ani.
În cei 9 ani cît a durat a doua perioadă a emigraţiei, Ilici a rămas acelaşi
de totdeauna. El muncea tot atît de mult şi de sistematic, studia cu atenţie
fiecare amănunt, stabilea legăturile dintre fapte, ştia să privească adevărul în
faţă, oricît de crud ar fi fost el. Ca şi înainte, el
ura orice asuprire şi exploatare, era la fel de devotat cauzei proletariatului,
cauzei oamenilor muncii, se preocupa într-o măsură tot atît de mare de
interesele lor, şi întreaga sa viaţă era subordonată intereselor cauzei;
aceasta era firea lui şi altfel n-ar fi putut trăi. Ilici lupta cu aceeaşi
înflăcărare şi fermitate împotriva oportunismului, împotriva oricăror încercări
de a da înapoi. Ca şi înainte, Ilici rupea legăturile cu prietenii cei
mai apropiaţi, dacă vedea că trag mişcarea înapoi; el
ştia să se apropie simplu, tovărăşeşte de adversarul de ieri, dacă acest lucru
era necesar cauzei; ca şi înainte, spunea totul,
deschis, fără înconjur. El iubea cu aceeaşi pasiune natura, pădurea în
veştmîntu-i bogat de primăvară, cărările de munte şi lacurile, zgomotul oraşelor
mari, mulţimea de muncitori; iubea tovarăşii, mişcarea, lupta, viaţa sub toate
aspectele ei multilaterale. Era acelaşi Ilici, dar dacă îl observai zi de zi,
băgai de scamă că devenise mai rezervat, mai atent faţă de oameni. Se plimba
multă vreme meditînd, iar dacă îi întrerupeai din
gîndurile lui, în prima clipă îi puteai citi în ochi
un fel de tristeţe.
Anii emigraţiei au fost grei, ei i-au răpit lui Ilici multe forţe, dar au
făurit din el luptătorul de care aveau nevoie masele, omul care le-a condus la
victorie.
N. Krupskaia
[1]. Autoarea se referă
numai la părţile I şi a Il-a din „Amintiri despre Lenin",
care au apărut în 1933 în volum separat. — Nota red.