Am sosit la Geneva în aprilie 1903.
Aici ne-am instalat într-o suburbie, în aşezarea muncitorească Sécheron. Am închiriat o căsuţă întreagă: jos era o bucătărie mare cu pardoseală de piatră, iar sus trei odăiţe. Bucătăria servea în acelaşi timp drept cameră de primire. Neavînd suficientă mobilă, foloseam lăzile în care aduseserăm cărţile şi vesela. Ignat (Krasikov) a denumit în glumă bucătăria noastră „cuib de contrabandişti“. Imediat a început să vină la noi o mulţime de lume. Cînd aveam de vorbit între patru ochi cu cineva, ne duceam în parcul de alături sau pe malul lacului.
Treptat au început să se adune delegaţii. Au sosit soţii Dementiev. Kostia (soţia lui Dementiev) l-a uimit pur şi simplu pe Vladimir Ilici prin cunoştinţele sale în domeniu] metodelor de transportare a materialelor ilegale. „Iată un adevărat specialist în transporturi! — repeta el mereu. — Asta înseamnă treabă, nu flecăreală“. A venit Liubov Nikolaevna Radcenko, cu care aveam legături personale foarte strînse, drept care nu ne mai săturam discutînd. Apoi au sosit delegaţii din Rostov — Gusev şi Lokerman, iar după aceea Zemleacika, Şotman (Berg), Unchiul, Tinerelul (Dmitri Ilici). În fiecare zi sosea cîte cineva. Discutam cu delegaţii despre program, despre Bund, ascultam ce spuneau ei. Martov nu mai pleca de loc de la noi şi discuta toată ziua cu delegaţii fără să ostenească.
Trebuia să facem cunoscută delegaţilor poziţia organizaţiei „Iujnîi Rabocii“, care, sub firma de ziar popular, voia să-şi păstreze dreptul la existenţă separată. Trebuia să arătăm că, în condiţiile ilegalităţii, un ziar popular nu poate deveni un ziar de masă, nu poate conta pe o difuzare masivă.
În redacţia „Iskrei“ se iscară tot felul de neînţelegeri. Situaţia devenise insuportabilă. Redacţia se împărţea de obicei în două grupuri de cîte trei: de o parte Plehanov, Akselrod şi Zasulici, iar pe de altă parte Lenin, Martov şi Potresov. Vladimir Ilici repetă propunerea — făcută încă în martie — de a se coopta în redacţie un al şaptelea membru. Provizoriu, pînă la congres, a fost cooptat Krasikov. În legătură cu aceasta, Vladimir Ilici a început să chibzuiască la problema grupului de trei. Era o problemă foarte delicată, şi cu delegaţii nu se discuta despre aceasta. Ne venea prea greu să vorbim despre faptul că redacţia „Iskrei“ devenise incapabilă de a mai lucra în componenţa ei de pînă atunci.
Noii sosiţi se plîngeau de membrii comitetului organizatoric; unul era învinuit că este brutal şi neglijent, altul că e pasiv. O serie de oameni se arătau nemulţumiţi, susţinînd că „Iskra“ prea caută să comande. În generai, însă, se părea că nu există divergenţe şi că după congres lucrurile vor merge cît se poate de bine.
Au sosit toţi delegaţii, în afară de Claire şi Kurz.