| Antonio
Gramsci (1891-1937), filozof marxist, militant de seamă al mişcării muncitoreşti italiene şi internaţionale, unul dintre īntemeietorii Partidului Comunist Italian, membru al Comitetului Executiv al Internaţionalei a IlI-a.
Īn 1913 a intrat īn rīndurile
Partidului socialist italian. A redactat o serie de publicaţii periodice socialiste. Īn timpul primului război mondial a desfăşurat o
activitate revoluţionară
īmpotriva războiului. Īn 1919 a īntemeiat la Torino săptămīnalul
Ordine Nuovo (Noua orīnduire) -
publicaţie teoretică a mişcării muncitoreşti revoluţionare, care a
militat pentru crearea Partidului Comunist Italian.
Īn 1921, la Congresul de la Livorno al
Partidului socialist, aripa lui
stīngă, īn frunte cu Gramsci şi cu
Palmiro Togliatti, s-a rupt de aripa
reformistă centristă a acestui partid şi a īntemeiat Partidul Comunist Italian. De la Congresul al IV-lea al Internaţionalei Comuniste (1922), Gramsci a fost membru al Comitetului Executiv al Internaţionalei Comuniste.
După ce Mussolini a pus mīna pe putere (1922), Gramsci a
militat
pentru crearea Frontului unic muncitoresc şi pentru unirea tuturor forţelor
antifasciste. Din iniţiativa Iui, din 1924 apare
L'Unitą, cotidianul Partidului Comunist Italian.
|
|
|
|
|
Īn 1924 Gramsci a fost ales īn parlament, īn noiembrie 1926 a fost arestat, īn iulie 1928 condamnat de
justiţia fascistă la 20 de ani īnchisoare. Īn condiţiile grele ale detenţiei, Gramsci
a continuat să scrie importante lucrări
teoretice şi politice.
Īn 1937 a murit distrus de regimul de
detenţie, īn spitalul īnchisorii.
S-a ocupat de probleme de
filozofie, estetică, istoria literaturii, istorie, economie, sociologie.
Īn centrul atenţiei cercetărilor lui filozofice s-au situat problemele
materialismului
istoric. După
Gramsci, filozofia lui Marx reprezintă o fază superioară
īn dezvoltarea gīndirii mondiale. Originalitatea concepţiei lui Marx rezidă, după
Gramsci, īn primul rīnd īn „concepţia istoricistă a realităţii“, īn „perspectiva praxisului“, a unităţii indisolubile a cunoaşterii şi acţiunii, īn caracterul ei deschis, critic, īn umanismul său de tip nou. Īn teoria cunoaşterii
Gramsci a accentuat latura activă, constructivă a
gīndirii, caracterul deschis şi procesual al obiectivităţii cunoaşterii.
Gramsci este unul dintre reprezentanţii dezvoltării creatoare a teoriei lui Marx īn
sec. 20. A
subliniat valoarea dialecticii īn rezolvarea problemelor
socialismului ştiinţific; opera sa este considerată prima īncercare de a defini o cale italiană a
socialismului, ca soluţie proprie izvorītă din tendinţele istorice şi din structura
societăţii
italiene. A introdus īn limbajul teoretic al materialismului istoric conceptele de „hegemonie“, de „bloc
istoric“, de „partid politic“
īnţeles ca „intelectul colectiv“.
Gramsci este un critic al curentelor idealiste din filozofia contemporană (neokantianismul, neopozitivismul, neo-hegelianismul).
Opera sa, scrisă aproape īn īntregime īn īnchisoare, este cuprinsă īn 33 de caiete (Caiete din
īnchisoare) şi a fost tipărită postum,
īncepīnd cu anul 1947, īn 8 volume:
I. Scrisori din īnchisoare (trad.
rom.
1955)
II. Materialismul istoric şi filozofia lui Benedetto
Croce
III. Intelectualii şi organizarea
culturii
IV. Reīnălţarea (Il
Risorgimento)
V. Note asupra lui Machiavelli, asupra politicii şi a statului
modern
VI. Literatura şi arta naţională
VII. Trecut şi prezent
VIII. Ordine nouă
Īn lb. rom. au mai apărut Opere
alese (1969), Scrieri alese (1973).
|
