Londra, 5 mai 1875
Dragă Brackei),
Te rog fii bun şi, după ce vei fi citit notele critice de mai jos la programul de unificare, să le predai lui Geib, Auer, Bebel şi Liebknecht, pentru a lua şi ei cunoştinţă de ele. Eu am de lucru pînă peste cap şi sînt nevoit să depăşesc cu mult timpul de muncă îngăduit de medici. Nu a fost deci nicidecum o „delectare“ pentru mine să mîzgălesc atîta hîrtie. Totuşi acest lucru a fost necesar pentru ca prietenii de partid, cărora le este destinată această comunicare, să nu dea o interpretare greşită acelor paşi pe care va trebui să-i fac mai tîrziu.
<Mă refer la scurta declaraţie pe care, după congresul de unificare, o vom publica Engels şi cu mine şi în care vom arăta că sîntem cu totul străini de menţionatul program de principii şi că nu avem nimic comun cu el.>
Acest lucru se impune, deoarece în străinătate este răspîndită părerea, întreţinută cu grijă de duşmanii partidului — părere de altfel cu totul eronată —, că de aici noi conducem în secret mişcarea aşa-zisului partid eisenachian. Încă într-o lucrare a sa în limba rusă[2], recent apărută, Bakunin mă face, de pildă, răspunzător <nu numai> de toate programele etc. ale acestui partid, <dar şi de orice pas pe care l-a făcut Liebknecht din ziua colaborării sale cu partidul popular[3].>
În afară de aceasta, este de datoria mea să nu recunosc nici măcar printr-o tăcere diplomatică un program care, potrivit convingerii mele, este întru totul condamnabil şi demoralizează partidul.
Fiecare pas de adevărată mişcare este mai important decît o duzină de programe. Aşadar, dacă nu s-a putut merge mai departe de Programul de la Eisenach[4] — şi împrejurările n-au permis acest lucru —, atunci trebuia pur şi simplu să se ajungă la o înţelegere în vederea unor acţiuni împotriva duşmanului comun. Elaborîndu-se însă programe de principii (în loc să se amîne această treabă pînă în momentul cînd va fi fost pregătită pritr-o activitate comună mai îndelungată), se înalţă în văzul întregii lumi jaloane după care va fi apreciat nivelul mişcării partidului. Conducătorii lassalleenilor au venit la noi pentru că împrejurările i-au silit să vină. Dacă li s-ar fi declarat din capul locului că nu ne pretăm la un tîrg de principii, ei ar fi trebuit să se mulţumească cu un program de acţiune sau cu un plan de organizare în vederea acţiunii comune. Cînd colo, li se îngăduie să se prezinte înarmaţi cu mandate şi li se recunosc aceste mandate ca fiind obligatorii, deci o capitulare fără condiţii în faţa acelora care au ei înşişi nevoie de ajutor. Şi culmea, ei mai ţin şi un congres, înaintea congresului de compromis, în timp ce propriul partid îşi ţine congresul post festum. <E evident că a existat intenţia de a se zădărnici orice critică şi de a nu da propriului partid răgazul să se dezmeticească.> Se ştie că pe muncitori îi satisface simplul fapt al unificării, dar se înşală cine crede că acest succes de moment nu e plătit prea scump.
De altfel programul nu face doi bani, chiar abstracţie făcînd de canonizarea credo-ului lui Lassalle.
<Cît de curînd îţi voi trimite ultimele fascicule ale ediţiei franceze a „Capitalului“[5]. Tipărirea a fost întreruptă vreme mai îndelungată din cauza interdicţiei guvernului francez. Săptămîna aceasta sau la începutul celei viitoare cartea va fi gata. Ai primit primele 6 fascicule? Comunică-mi, te rog, şi adresa lui Bernhard Becker, căruia de asemenea trebuie să-i trimit ultimele fascicule.>
Editura „Volksstaat“[6] îşi are năravurile ei. Aşa, de pildă, nu mi s-a trimis pînă în momentul de faţă nici un singur exemplar din „Procesul comuniştilor de la Colonia“[7].
Cu salutări cordiale,
al d-tale, Karl Marx
[1]. La începutul scrisorii, Marx menţionează: „N[ota] bene. Manuscrisul trebuie să se întoarcă în mîinile dv. pentru ca, la nevoie, să-l pot avea“.
Această menţiune se referă la manuscrisul „Note marginale la programul partidului muncitoresc german“, anexat la această scrisoare. — Nota red. Editurii Politice
[2]. Această scriere a lui Bakunin a apărut în 1873 sub titlul „Государственность и Анархия “ („Statul şi anarhia“), anonim şi fără indicarea locului apariţiei, în Elveţia, în limba rusă. Netemeinicia acuzaţiilor aduse de Bakunin a fost demonstrată de Marx în conspectul cărţii lui Bakunin. (Vezi K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 18, Bucureşti, Editura politică, 1964, p. 599—645.). — Nota red. Editurii Politice
[3]. Partidul popular german, înfiinţat în 1865, era format din elemente democratice din rîndurile micii burghezii şi în parte din cele ale burgheziei, îndeosebi din statele din sudul Germaniei. Promovînd o politică antiprusiană şi lansînd lozinci general-democratice, acest partid era în acelaşi timp exponentul tendinţelor particulariste ale unor state germane.
În 1866, la partidul popular german a aderat partidul popular din Saxonia, al cărui nucleu era format din muncitori. Această aripă de stînga a partidului popular, care nu avea în fond nimic comun cu el în afară de starea de spirit antiprusacă şi de năzuinţa de a rezolva prin eforturi comune problema unificării naţionale a ţării pe cale democratică, a evoluat ulterior în direcţie socialistă.
După înfiinţarea Partidului muncitoresc social-democrat (al eisenachienilor) în august 1869 (vezi adnotarea 9), partidul popular german a fost în legătură cu eisenachienii. Ulterior în acest partid s-au accentuat tendinţele antisocialiste, după ce o mare parte a membrilor acestui partid s-au despărţit de democraţii mic-burghezi şi s-au alăturat eisenachienilor. — Nota red. Editurii Politice
[4]. Programul de la Eisenach din 1869 (programul şi statutul partidului muncitoresc social-democrat) a fost adoptat la Congresul general al muncitorilor social-democraţi din Germania, care a avut loc la Eisenach la 7—9 august 1869. La acest congres, la care au participat şi reprezentanţi ai diferitelor asociaţii ale muncitorilor germani din Austria şi Elveţia, a fost înfiinţat Partidul muncitoresc social-democrat. În felul acesta clasa muncitoare germană a căpătat un partid revoluţionar de sine stătător, care avea la bază principiile comunismului ştiinţific. Acest partid, în fruntea căruia se aflau Bebel şi Liebknecht, a luat fiinţă în lupta împotriva oportunismului lui Lassalle, sub influenţa lui Marx şi Engels. Programul său era întru totul în spiritul Asociaţiei Internaţionale a Muncitorilor. Conducătorii şi membrii acestui partid erau numiţi şi eisenachieni. — Nota red. Editurii Politice
[5]. Traducerea franceză autorizată a volumului I al „Capitalului“ a apărut la Paris în 1872—1875 în fascicule sub titlul „Le Capital par Karl Marx. Traduction de M. J. Roy, entièrement revisée par l'auteur“. — Nota red. Editurii Politice
[6]. Editura „Volksstaat“ — iniţial: editura care se ocupa de expedierea publicaţiei „Volksstaat“ (F. Thiele). Este vorba de editura Partidului muncitoresc social-democrat din Leipzig, care s-a unit cu redacţia „Volksstaat“. August Bebel a condus timp de cîţiva ani această editură.
„Der Volksstaat“ — organ central al Partidului muncitoresc social-democrat german (eisenachienii); a apărut la Leipzig de la 2 octombrie 1869 pînă la 29 septembrie 1876 (la început de două ori pe săptămînă, iar din iulie 1873 — de trei ori pe săptămînă). Ziarul exprima punctul de vedere al curentului revoluţionar din mişcarea muncitorească germană. Prin atitudinea lui curajoasă, revoluţionară, ziarul şi-a atras necontenite persecuţii din partea organelor administrative şi poliţieneşti. Componenţa redacţiei se schimba neîncetat din cauza arestării redactorilor, dar conducerea generală a gazetei a fost tot timpul asigurată de W. Liebknecht. Un rol important în stabilirea liniei acestui ziar a avut A. Bebel, care conducea editura „Volksstaat“. Marx şi Engels au menţinut un strîns contact cu redacţia ziarului, în coloanele căruia se tipăreau sistematic articole scrise de ei. Acordînd o mare importanţă activităţii acestei gazete, Marx şi Engels urmăreau cu atenţie munca redacţiei, criticau diferitele ei greşeli, corectau linia ziarului, care, datorită acestui fapt, a fost unul dintre cele mai bune ziare muncitoreşti din deceniul al 8-lea al secolului trecut. — Nota red. Editurii Politice
[7]. „Procesul comuniştilor de la Colonia“. — Este vorba de lucrarea lui Marx „Dezvăluiri asupra procesului comuniştilor de la Colonia“ pe care ziarul „Volksstaat“ a publicat-o pentru prima oară în Germania sub forma unei serii de articole, la Leipzig în 1874, iar editura acestui ziar a publicat-o în 1875 în volum. (Vezi K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 8, Bucureşti, Editura politică, 1960, p. 423—501.). — Nota red. Editurii Politice