Karl Marx. Războiul civil din Franţa

Anexe

I

„Coloana de prizonieri s-a oprit pe Avenue Uhrich şi a fost aliniată în patru sau cinci rînduri pe trotuar, cu faţa spre stradă. Generalul marchiz de Galliffet şi statuii său major au descălecat şi au început să-i treacă în revistă pornind de la flancul stîng. Generalul înainta încet, examinînd cu atenţie rîndurile; se oprea din cînd în cînd, atingînd cîte un om pe umăr sau făcînd semn unuia să iasă din rîndurile din spate. Cei aleşi în felul acesta au fost aşezaţi, fără multă vorbă, în mijlocul străzii, unde au format curînd o coloană separată de proporţii mai mici... Evident că în acest mod era foarte uşor să se comită o eroare. Un ofiţer călare atrase atenţia generalului asupra unui bărbat şi unei femei care s-ar fi făcut vinovaţi de o crimă deosebită. Femeia fugi afară din rînd, căzu în genunchi şi, cu braţele întinse înainte, încerca cu înfrigurare să-şi dovedească nevinovăţia. Generalul a ascultat un timp şi apoi cu o figură impasibilă şi cu un aer neclintit a spus: «Doamnă, am fost la toate teatrele din Paris, nu vă mai osteniţi să jucaţi comedie (ce n'est pas la peine de jouer la comédie)»... În ziua aceea era rău de cel care era mai înalt, mai murdar, mai curat, mai bătrîn sau mai urît decît vecinii săi. Îndeosebi mi-a atras atenţia un om a cărui grabnică izbăvire de această vale a plîngerii, care este viaţa pămîntească, se datora, probabil, numai faptului că avea nasul turtit... Peste o sută de oameni au fost astfel aleşi, s-a format un pluton de execuţie, iar restul coloanei a pornit mai departe, lăsîndu-i pe aceştia în urmă. După cîteva minute, în spatele nostru s-au auzit împuşcături, care, cu scurte întreruperi, au durat aproximativ un sfert de oră. Erau executaţi aceşti nefericiţi condamnaţi după o procedură sumară“. (Corespondentul din Paris al ziarului „Daily News“ din 8 iunie.)

Galliffet, „întreţinutul nevestei sale, atît de faimoasă prin exhibiţia neruşinată a trupului ei la orgiile celui de-al doilea Imperiu“, în timpul războiului era cunoscut sub porecla de sublocotenentul Pistol.

„«Le Temps», ziar moderat, care nu aleargă după senzaţional, relatează povestea îngrozitoare a unor oameni care n-au murit pe loc cînd au fost împuşcaţi şi au fost îngropaţi înainte de a-şi fi dat sufletul. Cea mai mare parte dintre ei au fost îngropaţi în piaţa St. Jacques-la-Boucherie, unii fiind acoperiţi numai cu un strat subţire de pămînt. În timpul zilei, datorită zgomotului străzii, nu se auzea nimic, dar în liniştea nopţii locuitorii din casele învecinate au fost treziţi de gemete ce păreau că vin de departe, iar a doua zi dimineaţă a fost văzută o mînă cu pumnul strîns ieşind din pămînt. În consecinţă s-a dispus deshumarea cadavrelor... Nu am nici cea mai mică înldoială că mulţi răniţi au fost îngropaţi de vii. Am fost chiar martorul ocular al următoarei întîmplări. Cînd Brunel şi iubita lui au fost împuşcaţi, în ziua de 24 mai, în curtea unei case din piaţa Vendôme, trupurile lor au zăcut acolo pînă în după-amiaza zilei de 27. Cînd în cele din urma au venit să ridice leşurile, au găsit femeia încă în viaţă şi au transportat-o la spital. Deşi străpunsă de patru gloanţe, ea se află acum în afără de orice pericol“. (Corespondentul din Paris al ziarului „Evening Standard“[N367] din 8 iunie.)

 

II

Scrisoarea de mai jos a apărut în ziarul londonez „Times“[N368] din 13 iunie.

Către redactorul ziarului „Times“

Stimate domn!

La 6 iunie 1871, d-1 Jules Favre a adresat o circulară tuturor puterilor europene, prin care le îndemna să pornească împotriva Asociaţiei Internaţionale a Muncitorilor o luptă necruţătoare care să ducă la desfiinţarea ei. Cîteva observaţii vor fi suficiente pentru a caracteriza acest document.

Chiar în preambulul Statutului nostru se arată că Internaţionala a fost întemeiată la 28 septembrie 1864, în cadrul unei adunări publice ţinute la St. Martin's Hali, Long Acre, Londra1). Din motive pe care el însuşi este cel mai în măsură să le cunoască, Jules Favre situează data întemeierii ei într-o perioadă anterioară anului 1862.

Pentru a lămuri principiile noastre, el pretinde că citează „manifestul ei“ (al Internaţionalei) „din 25 martie 1869“. Dar ce citează el de fapt? Manifestul unei asociaţii care nu este nicidecum Internaţionala. El a mai folosit acest gen de manevre pe vremea cînd, fiind încă un avocat destul de tînăr, a apărat ziarul parizian „National“ în procesul de calomnie intentat acestuia de Cabet. Atunci el afirma că dă citire unor extrase din pamfletele lui Cabet, pe cînd în realitate citea fraze intercalate de el însuşi. Această înşelăciune a fost însă dată în vileag chiar în faţa instanţei judecătoreşti şi, dacă Cabet n-ar fi dat dovadă de indulgenţă, Jules Favre ar fi fost sancţionat cu excluderea din baroul de la Paris. Din toate documentele pe care Jules Favre le citează ca fiind documente ale Internaţionalei, nici măcar unul singur nu aparţine Internaţionalei. Astfel el spune:

„Alianţa se declară ateistă, după cum afirmă Consiliul General constituit la Londra în iulie 1869“.

Consiliul General nu a publicat niciodată un asemenea document. Dimpotrivă, el a publicat un document2) prin care statutul Alianţei - L'Alliance de la Démocratie Socialiste din Geneva -, citat de Jules Favre, era anulat.

În toată circulara sa, care ar fi îndreptată în parte, după cum pretinde el, şi împotriva imperiului, Jules Favre nu face decît să repete împotriva Internaţionalei scornelile poliţieneşti ale procurorilor lui Bonaparte, a căror inconsistenţă a fost demonstrată chiar şi în faţa instanţelor judecătoreşti ale aceluiaşi imperiu.

Se ştie că în cele două adrese ale sale (din iulie şi septembrie 1870) cu privire la ultimul război3), Consiliul General al Internaţionalei a demascat planurile de cucerire urzite de Prusia împotriva Franţei. Mai tîrziu, d-l Reitlinger, secretarul particular al lui Jules Favre, a adresat - fireşte, zadarnic - unor membri ai Consiliului General rugămintea ca acesta să organizeze o demonstraţie de masă împotriva lui Bismarck, în favoarea guvernului apărării naţionale; ei au fost rugaţi în mod special să nu se pomenească nici un cuvînt despre republică. Pregătirile pentru organizarea unei demonstraţii de masă cu prilejul sosirii lui Jules Favre la Londra au fost începute, desigur cu cele mai bune intenţii, împotriva dorinţei Consiliului General, care în adresa sa din 9 septembrie îi pusese în mod categoric în gardă pe muncitorii din Paris împotriva lui Jules Favre şi a colegilor lui.

Ce-ar zice Jules Favre dacă Consiliul General al Internaţionalei ar adresa, la rîndul său, tuturor cabinetelor europene o circulară despre Jules Favre pentru a le atrage atenţia în mod special asupra documentelor publicate la Paris de răposatul domn Millière?

Rămîn al dv. devotat

                                                            John Hales,
                                                  secretar al Consiliului General
                                                  al Asociaţiei Internaţionale a Muncitorilor

256, High Holborn, London, Western Central

12 iunie 1871

 

În articolul „Asociaţia Internaţională şi scopurile ei“ revista „Spectator“ din Londra[N369] (din 24 iunie), ca un cucernic denunţător ce este, printre alte trucuri de acelaşi gen, citează şi chiar mai complet decît Jules Favre, documentul mai sus-citat al Alianţei, dîndu-l drept opera Internaţionalei. El a făcut acest lucru la 11 zile după ce dezminţirea de mai sus a apărut în „Times“. Nu ne miră de loc. Frederic cel Mare obişnuia să spună că, dintre toţi iezuiţii, cei mai răi sînt iezuiţii protestanţi.

 

 

 


 

Scris în aprilie-mai 1871

Se tipăreşte după K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 17, Bucureşti, Editura politică, 1963, p. 335-385

Nota red. Editurii Politice

 

 


 

1). Vezi K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 16, Bucureşti, Editura politică, 1963, p. 15-16.  - Nota trad. Editurii Politice

2). Vezi volumul de faţă, p. 434-438 şi 439-447.  - Nota red. Editurii Politice

3). Vezi Op. cit., p. 363-365.  - Nota red. Editurii Politice

 

 


 

[N367]. „The Evening Standard“ - ediţia de seară a ziarului „The Standard“; a apărut la Londra între 1857 şi 1905.  - Nota red. Editurii Politice (nota 367, vol. 1)

[N368]. Declaraţia Consiliului General al Internaţionalei, scrisă de Marx şi Engels în legătură cu circulara lui Jules Favre din 6 iunie 1871, a fost inclusă în ediţia a doua şi a treia în limba engleză a „Războiului civil din Franţa“ şi în ediţiile germane din 1871, 1876 şi 1891.  - Nota red. Editurii Politice (nota 368, vol. 1)

[N369]. „The Spectator“ - săptămînal englez de orientare liberală, apare la Londra din 1828.  - Nota red. Editurii Politice (nota 369, vol. 1)