Scris: 1921
Publicat: 1923, īn
revista „Projector“ nr. 22, respectiv īn
„Operele lui N. Lenin (V. Ulianov)“, vol. XVIII, partea I
Sursa: V. I. Lenin, Opere
alese, 1970, Editura Politică, p. 713-724
Transcriere: Liviu Iacob, decembrie 2008
1. Congresul atrage atenţia tuturor membrilor de partid că unitatea şi coeziunea rīndurilor partidului, asigurarea unei depline īncrederi īntre membrii de partid şi a unei activităţi cu adevărat armonioase, care să īntruchipeze cu adevărat unitatea de voinţă a avangărzii proletariatului, sīnt deosebit de necesare īn momentul de faţă, cīnd o serie de īmprejurări fac ca oscilările īn rīndurile populaţiei mic-burgheze a ţării să devină tot mai pronunţate.
2. Or, īncă īnainte de discuţia generală cu privire la sindicate s-au constatat īn partidul nostru unele simptome de fracţionism, adică de apariţie a unor grupuri cu platforme proprii, care manifestau, īntr-o anumită măsură, tendinţa de a se izola de restul partidului şi de a-şi crea o disciplină proprie, de grup. Asemenea simptome de fracţionism au manifestat, de pildă, la una din conferinţele de partid din Moscova (īn noiembrie 1920) şi din Harkov[N298], atīt grupul aşa-zisei „opoziţii muncitoreşti“, cīt şi, īntr-o oarecare măsură, grupul aşa-zisului „centralism democratic“[N299].
Este necesar ca toţi muncitorii conştienţi să-şi dea bine seama cīt de dăunător şi de inadmisibil este orice fracţionism, care, chiar dacă reprezentanţii diferitelor grupuri sīnt animaţi de cea mai vie dorinţă de a păstra unitatea partidului, īn practică duce īn mod inevitabil la slăbirea activităţii colective şi la īncercări repetate şi intense, īntreprinse de duşmanii care se strecoară īn rīndurile partidului de guvernămīnt, de a adīnci divergenţele şi de a le folosi īn scopuri contrarevoluţionare.
Cum caută duşmanii proletariatului să profite de orice abatere de la linia comunistă strict consecventă, s-a văzut, poate, īn modul cel mai concret din exemplul rebeliunii de la Kronstadt, cīnd contrarevoluţia burgheză şi albgardiştii din toate ţările lumii s-au arătat dintr-o dată dispuşi să accepte pīnă şi lozinca unui regim sovietic, numai să răstoarne dictatura proletariatului din Rusia, şi cīnd socialiştii-revoluţionari şi contrarevoluţia burgheză, īn general, au folosit la Kronstadt lozinca unei răscoale pornite, chipurile, īn numele Puterii sovietice, dar īndreptate īmpotriva guvernului sovietic clin Rusia. Asemenea fapte dovedesc pe deplin că albgardiştii īncearcă şi se pricep să se deghizeze īn comunişti, ba īncă īn comunişti foarte de stīnga, numai să slăbească şi să doboare bastionul revoluţiei proletare din Rusia. Manifestele menşevice răspīndite la Petrograd īn ajunul rebeliunii de la Kronstadt arată, de asemenea, cum au căutat menşevieii să exploateze divergenţele şi unele īnceputuri de fracţionism din sīnul P.C. din Rusia pentru a īncuraja şi sprijini de fapt pe rebelii de la Kronstadt — socialiştii-revoluţionari şi albgardiştii —, dīndu-se drept adversari ai rebeliunilor şi partizani ai Puterii sovietice, dar ai unei Puteri sovietice căreia voiau să-i aducă, chipurile, unele mici corectări.
3. Propaganda īn această problemă trebuie să constea, pe de o parte, īn a explica temeinic prejudiciul şi pericolul pe care-l prezintă fracţionismul din punctul vedere al unităţii partidului şi al realizării unităţii de voinţă a avangărzii proletariatului, care constituie principala condiţie pentru succesul dictaturii proletariatului, iar pe de altă parte īn a explica specificul noilor procedee tactice folosite de duşmanii Puterii sovietice. Aceşti duşmani, care s-au convins că, acţionīnd īn mod făţiş sub steagul albgardist, contrarevoluţia n-are nici o şansă de reuşită, depun acuma toate eforturile pentru ca, profitīnd de divergenţele din sīnul P.C. din Rusia, să dea, īntr-un fel sau altul, un impuls contrarevoluţiei prin trecerea puterii īn mīinile unei formaţii politice care īn aparenţă este cea mai apropiată de recunoaşterea Puterii sovietice.
Propaganda trebuie totodată să lămurească experienţa revoluţiilor precedente, īn cursul cărora contrarevoluţia a sprijinit opoziţia cea mai apropiată de partidul cel mai revoluţionar, cu scopul de a zdruncina şi răsturna dictatura revoluţionară şi a deschide astfel drumul pentru o ulterioară victorie totală a contrarevoluţiei, a capitaliştilor şi moşierilor.
4. Īn lupta practică īmpotriva fracţionismului este necesar ca fiecare organizaţie de partid să vegheze cu toată stricteţea ca să nu fie īngăduite nici un fel de manifestări fracţioniste. Critica, absolut necesară, a lipsurilor partidului trebuie făcută īn aşa fel īncīt orice propunere practică să fie trimisă īnţr-o formă cīt mai precisă, imediat şi fără nici o tărăgănare, organelor conducătoare de partid locale şi organului central, spre a fi examinată şi soluţionată. Īn afară de asta, oricine are de făcut o critică trebuie să ţină seama, īn ce priveşte forma ei, de situaţia partidului, care este īnconjurat de duşmani, iar īn ceea ce priveşte conţinutul ei trebuie ca, printr-o participare directă la activitatea Sovietelor şi la munca partidului, să verifice cum sīnt īndreptate īn practică greşelile partidului sau ale unor membri ai săi. Orice analiză a liniei generale a partidului sau aprecierea experienţei lui practice, controlul executării hotărīrilor lui, cercetarea metodelor de īndreptare a greşelilor ş.a.m.d. nu trebuie īn nici un caz să fie supuse unei discuţii prealabile īn cadrul unor grupuri formate pe baza vreunei „platforme“ etc, ci trebuie să fie supuse neapărat unei discuţii directe a tuturor membrilor de partid. Īn acest scop, congresul dispune să se editeze mai regulat „Diskussionnīi Listok“[N300], precum şi nişte culegeri speciale, īn care să se urmărească neīncetat ca critica să privească fondul chestiunii şi să nu capete īn nici un caz forme care ar putea să servească duşmanilor de clasă ai proletariatului.
5. Respingīnd din principiu devierea spre sindicalism şi anarhism, care este analizată īntr-o rezoluţie specială[N301], şi īnsărcinīnd Comitetul Central să procedeze la lichidarea totală a oricărui fracţionism, congresul declară īn acelaşi timp că īn ce priveşte problemele care au atras īn mod deosebit atenţia, de pildă, a grupului aşa-zisei „opoziţii muncitoreşti“ — curăţirea partidului de elementele neproletare şi nesigure, lupta īmpotriva birocratismului, dezvoltarea democratismului şi iniţiativa muncitorilor etc. —, orice propuneri concrete trebuie examinate cu cea mai mare atenţie şi verificate īn munca practică. Partidul trebuie să ştie că īn aceste probleme noi nu aplicăm toate măsurile necesare, pentru că īntīmpinăm o serie īntreagă de obstacole de tot felul şi că, respingānd categoric aşa-zisa critică, care are un caracter fracţionist şi neconstructiv, partidul va continua neobosit, īncercīnd metode noi, să lupte prin toate mijloacele īmpotriva birocratismiului, pentru lărgirea democratismului, a iniţiativei, pentru descoperirea, demascarea şi izgonirea elementelor străine care s-au strecurat īn partid ş.a.m.d.
6. De aceea congresul declară dizolvate şi hotărăşte să fie dizolvate imediat şi fără excepţie toate grupurile care s-au format pe baza unei platforme sau alteia (cum ar fi: grupurile „opoziţia muncitorească“, „centralismul democratic“ etc.). Neexecutarea acestei hotărīri a congresului atrage neapărat după sine excluderea imediată din partid.
7. Pentru a realiza o strictă disciplină īn rīndurile partidului şi īn īntreaga activitate sovietică şi pentru a ajunge la o cīt mai mare unitate prin īnlăturarea oricărui fracţionism, congresul īmputerniceşte Comitetul Central să aplice, īn cazurile de īncălcare a disciplinei sau de reīnviere ori īngăduire a fracţionismului, toate sancţiunile de partid, inclusiv excluderea din partid, iar pentru membrii Comitetului Central trecerea īn rīndul membrilor supleanţi şi, ca măsură extremă, chiar excluderea din partid. Aplicări acestei măsuri extreme faţă de membrii şi membrii supleanţi ai Comitetului Central şi faţă de membrii Comisiei de Control este valabilă numai cu condiţia de a se convoca o plenară a Comitetului Central, la care să fie chemaţi să participe toţi membrii supleanţi ai Comitetului Central şi toţi membrii Comisiei de Control. Dacă o asemenea adunare generală a conducătorilor cu cea mai mare răspundere ai partidului va considera, cu două treimi din voturi, că este necesară trecerea unui membru al Comitetului Central īn situaţia de membru supleant sau excluderea lui din partid, atunci această măsură trebuie aplicată imediat.
Publicat pentru prima oară īn 1923, īn revista „Projector“, nr. 22
1. Īn ultimele luni s-a manifestat limpede īn rīndurile partidului o deviere sindicalistă şi anarhistă, care necesită luarea celor mai hotărīte măsuri de luptă ideologică, precum şi de curăţire şi de īnsănătoşire a partidului.
2. Această deviere se datoreşte īn parte faptului că īn rīndurile partidului au intrat foşti menşevici, precum şi muncitori şi ţărani care nu şi-au īnsuşit īncă pe deplin concepţia comunistă despre lume; dar ea se datoreşte mai ales influenţei pe care o exercită asupra proletariatului şi asupra P.C. din Rusia stihia mic-burgheză, care īn ţara noastră este extraordinar de puternică şi care īn mod inevitabil generează oscilări spre anarhism, mai cu seamă īntr-un moment cīnd situaţia maselor s-a īnrăutăţit simţitor din cauza recoltei proaste şi a urmărilor dezastruoase ale războiului şi cīnd, prin demobilizarea unei armate de milioane de oameni, sīnt puşi īn disponibilitate sute de mii de ţărani şi muncitori, care nu pot găsi de īndată surse normale de existenţă.
3. Expresia cea mai desăvīrşită din punct de vedere teoretic şi cea mai pregnantă a acestei devieri (variantă: o expresie din cele mai desăvārşite etc. ale acestei devieri) o constituie tezele şi celelalte documente publicistice ale grupului aşa-zisei „opoziţii muncitoreşti“. Destul de semnificativă este, bunăoară, următoarea teză a acestui grup: „Sarcina de a organiza conducerea economiei naţionale revine unui congres general al producătorilor din Rusia, grupaţi īn sindicat pe ramuri de producţie; acestea aleg organul central, care conduce īntreaga economie naţională a republicii“.
Ideile care stau la baza acestei declaraţii şi numeroase alte declaraţii similare sīnt complet greşite din punct de vedere teoretic, căci ele īnseamnă o totală ruptură cu marxismul şi comunismul, ca şi cu rezultatele experienţei practice a tuturor revoluţiilor semiproletare şi a actualei revoluţii proletare.
Īn primul rīnd, noţiunea de „producător“ pune laolaltă pe proletar cu semiproletarul şi cu micul producător de mărfuri, constituind astfel o abatere esenţială de la noţiunea fundamentală a luptei de clasă şi de la cerinţa esenţială de a face o distincţie precisă īntre clase.
Īn al doilea rīnd, orientarea spre masele fără partid sau tendinţa de a cocheta cu ele — care-şi găseşte expresia īn teza sus-menţionată — constituie o abatere nu mai puţin esenţială de la marxism.
Marxismul ne īnvaţă — şi această īnvăţătură a fost confirmată formal nu numai de către īntreaga Internaţională Comunistă īn hotărārea adoptată de cel de-al II-lea Congres al ei (din 1920) cu privire la rolul partidului politic al proletariatului, dar şi practic, de revoluţia noastră — că numai partidul politic al clasei muncitoare, adică partidul comunist, este īn stare să unească, să educe şi să organizeze o asemenea avangardă a proletariatului şi a īntregii mase muncitoare, care este singura īn stare să opună rezistenţă inevitabilelor oscilări mic-burgheze ale acestei mase, inevitabilelor tradiţii şi recidive de īngustime de breaslă sau de prejudecăţi de breaslă īn rīndurile proletariatului şi să conducă īntreaga activitate unită a īntregului proletariat, adică să conducă din punct de vedere politic proletariatul şi, prin el, să conducă toate masele muncitoare. Altfel nu poate fi īnfăptuită dictatura proletariatului.
Īnţelegerea greşită a rolului partidului comunist īn ceea ce priveşte raportul dintre el şi proletariatul fără partid şi apoi īn ceea ce priveşte raportul dintre primul şi cel de-al doilea factor şi īntreaga masă a oamenilor muncii constituie o abatere teoretică esenţială de la comunism şi o deviere īn direcţia sindicalismului şi anarhismului, şi de această deviere sīnt īmbibate toate concepţiile grupului „opoziţia muncitorească“.
4. Congresul al X-lea al P.C. din Rusia declară că el consideră ca fiind, de asemenea, complet greşite toate īncercările īntreprinse de către grupul menţionat şi de către alte persoane de a-şi apăra concepţiile lor eronate invocīnd paragraful 5 din partea economică a programului P.C. din Rusia, care tratează despre rolul sindicatelor. Īn acest paragraf se spune că „sindicatele trebuie să ajungă să concentreze efectiv īn mīinile lor īntreaga conducere a īntregii economii naţionale, ca un singur tot economic“ şi că ele „asigură īn felul acesta o legătură indisolubilă īntre administraţia centrală de stat, economia naţională şi masele largi ale oamenilor muncii“, „atrăgīnd“ aceste mase „la munca directă de conducere a economiei“.
Īn acelaşi paragraf al programului P.C. din Rusia se spune că o condiţie prealabilă pentru o asemenea situaţie, la care „trebuie să ajungă“ sindicatele, o constituie procesul „eliberării īn tot mai mare măsură a sindicatelor de spiritul īngust de breaslă“ şi al cuprinderii majorităţii, „iar treptat a absolut tuturor“ oamenilor muncii īn sindicate.
Īn sfīrşit, īn acelaşi paragraf al programului P.C. din Rusia se subliniază că sindicatele, „potrivit legilor R.S.F.S.R. şi practicii statornicite, participă deja la activitatea tuturor organelor locale şi centrale de conducere a industriei“.
Īn loc să ţină seama tocmai de această experienţă practică a participării la conducere, īn loc să dezvolte mai departe această experienţă īn strictă concordanţă cu succesele obţinute şi cu greşelile īndreptate, sindicaliştii şi anarhiştii formulează de-a dreptul lozinca: „congrese sau un congres al producătorilor“, care „să aleagă“ organele de conducere ale economiei. Rolul conducător, educator şi organizator al partidului faţă de sindicatele proletariatului şi al proletariatului faţă de masele semimic-burgheze şi de-a dreptul mic-burgheze ale oamenilor muncii este astfel cu desăvīrşire ocolit şi īnlăturat, şi īn locul continuării şi īmbunătăţirii muncii practice de construire a unor noi forme de economie, care a fost deja īncepută de Puterea sovietică, rezultă o năruire mic-burghezo-anarhistă a acestei munci, ceea ce nu poate să ducă decīt la triumful contrarevoluţiei burgheze.
5. Īn concepţiile acestui grup şi ale grupurilor şi persoanelor analoge, Congresul P.C. din Rusia vede nu numai o eroare teoretică şi o atitudine complet greşită faţă de experienţa practică a construcţiei economice īncepute de Puterea sovietică, dar şi o gravă greşeală politică şi o primejdie politică directă pentru īnsăşi existenţa dictaturii proletariatului.
Īntr-o ţară ca Rusia, puternica precumpănire a stihiei mic-burgheze şi inevitabila ascuţire la extrem a lipsurilor şi suferinţelor poporului — ca urmare a războiului, ruinei economice, sărăcirii, epidemiilor şi recoltelor proaste — provoacă oscilări deosebit de pronunţate īn starea de spirit a maselor mic-burgheze şi semiproletare. Aceste oscilări se produc cīnd īn direcţia unei īntăriri a alianţei acestor mase cu proletariatul, cīnd īn direcţia unei restaurări a burgheziei, şi īntreaga experienţă a tuturor revoluţiilor din secolele XVIII, XIX şi XX arată cīt se poate de clar şi de concludent că aceste oscilări — dacă are loc o cīt de mică slăbire īn unitatea, forţa şi influenţa avangărzii revoluţionare a proletariatului — nu pot duce la altceva decīt la restaurarea puterii şi a proprietăţii capitaliştilor şi moşierilor.
De aceea concepţiile „opoziţiei muncitoreşti“ şi ale elementelor similare nu numai că sīnt greşite din punct de vedere teoretic, dar constituie īn mod practic expresia oscilărilor mic-burgheze şi anarhice, duc īn mod practic la slăbirea liniei călăuzitoare, consecvente a partidului comunist şi oferă, īn practică, un sprijin duşmanilor de clasă ai revoluţiei proletare.
6. Pe baza celor expuse mai sus, congresul P.C. din Rusia respinge cu hotărīre ideile menţionate, īn care īşi găseşte expresia o deviere sindicalistă şi anarhistă, şi consideră necesar:
īn primul rīnd, să ducă o luptă ideologică fermă şi sistematică īmpotriva acestor idei;
īn al doilea rīnd, congresul consideră că propagarea acestor idei este incompatibilă cu calitatea de membru al P.C. din Rusia.
Īnsărcinīnd Comitetul Central cu aplicarea strictă a acestor hotărīri, congresul menţionează īn acelaşi timp că īn diverse publicaţii şi culegeri speciale etc. putem şi trebuie să acordăm loc unui mai amplu schimb de păreri īntre membrii partidului asupra tuturor problemelor menţionate.
Publicat pentru prima oară īn 1923, īn „Operele lui N. Lenin (V. Ulianov)“, vol. XVIII, partea I
Se tipăreşte după textul apărut īn V. I. Lenin, Opere complete, vol. 43, ed. rom., p. 91—99.
[N297]. Congresul al X-lea al P.C. (b) din Rusia a avut loc īntre 8 şi 16 martie 1921 la Moscova.
Congresul a adoptat hotărīri īn legătură cu principalele probleme din viaţa politică şi economică a ţării. Lucrările lui au fost conduse de Lenin. El a rostit cuvīntările de deschidere şi īncheiere a lucrărilor congresului, a prezentat raportul de activitate politică al Comitetului Central, raportul cu privire la īnlocuirea predării obligatorii a surplusurilor de produse agricole printr-un impozit īn natură şl pe cel cu privire la unitatea partidului şi devierea anarho-sindicalistă, a rostit o cuvīntare īn legătură cu sindicatele şi alta īn problema combustibilului. Tot el a pregătit proiectele celor mai importante rezoluţii adoptate de congres. Īn raportul de activitate al Comitetului Central şi īn raportul cu privire la īnlocuirea predării obligatorii a surplusurilor de produse agricole printr-un impozit īn natură, Lenin a dat o fundamentare teoretică şi politică a necesităţii trecerii la noua politică economică. Pe baza raportului prezentat de el, congresul a adoptat istorica hotărīre cu privire la īnlocuirea predării obligatorii a surplusurilor de produse agricole printr-un impozit īn natură, cu privire la trecerea de la comunismul de război la noua politică economică, care avea drept scop atragerea milioanelor de ţărani la construirea socialismului.
Congresul a acordat o deosebită atenţie unităţii partidului. Īn intervenţiile sale, Lenin a supus unei critici severe concepţiile antimarxiste ale grupărilor opoziţioniste. Īn rezoluţia „Cu privire la unitatea partidului“ (vezi ediţia de faţă, p. 715—719), care a fost adoptată la propunerea lui Lenin, se prevedea dizolvarea imediată a tuturor grupărilor fracţioniste, care au dus la slăbirea partidului şi la subminarea unităţii lui. Congresul a dat īmputernicire Comitetului Central să aplice, ca o măsură extremă, excluderea din partid a acelor membri ai Comitetului Central care au pornit pe calea fracţionismului.
Congresul a adoptat de asemenea rezoluţia, īntocmită de Lenin, „Cu privire la devierea sindicalistă şi anarhistă din partidul nostru“ (vezi ediţia de faţă, p. 720—724). Īn ea se atrăgea atenţia că concepţiile „opoziţiei muncitoreşti“ sīnt o expresie a oscilărilor ei mic-burgheze, anarhiste. Propagarea ideilor devierii anarho-sindiealiste a fost considerată ca incompatibilă cu calitatea de membru al P.C. (b) din Rusia. Īn condiţiile construcţiei socialiste paşnice, congresul a formulat necesitatea lărgirii democraţiei interne de partid, a reorganizării activităţii partidului pe baze largi, democratice. — Nota red. Editurii Politice
[N298]. Este vorba despre Conferinţa a V-a generală de partid din Ucraina, care a avut loc īn noiembrie 1920 la Harkov. Pentru platforma „opoziţiei muncitoreşti“ au votat, la această conferinţă, 23 de delegaţi din cei 316 prezenţi, adică 7%. — Nota red. Editurii Politice
[N299]. Grupul „centralismul democratic“ — grup fracţiornst oportunist. Pentru prima oară la Congresul al VIII-lea al P.C. (b) din Rusia acest grup s-a pronunţat īmpotriva principiilor leniniste ale construcţiei de partid şi de stat. La Congresul al IX-lea al P.C. (b) din Rusia, „centraliştii democraţi“ şi-au desemnat coraportori īn problemele construcţiei economice şi īn problema organizatorică. Ei contestau rolul conducător al partidului īn Soviete şi īn sindicate, erau īmpotriva principiului conducerii unice şi al răspunderii personale a directorilor īn īntreprinderi, īmpotriva principiilor leniniste īn problemele organizatorice, cereau să fie recunoscută libertatea fracţiunilor şi a grupărilor. — Nota red. Editurii Politice
[N300]. „Diskussionnīi Listok“ — publicaţie neperiodică a CC. al P.C. (b) din Rusia; a apărut īn baza unei hotărīri a Conferinţei a IX-a generale a partidului, care a avut loc īn septembrie 1920. — Nota red. Editurii Politice
[N301]. Vezi rezoluţia „Cu privire la devierea sindicalistă şi anarhistă din partidul nostru“ („Rezoluţiile şi hotărīrile congreselor, conferinţelor P.C.U.S. şi ale plenarelor C.C.“, partea I, Bucureşti, Editura pentru literatură politică, 1954, p. 547—549). — Nota red. Editurii Politice