Statul şi revoluţia
Prefaţă la prima ediţie

Problema statului capătă în momentul ele faţă o deosebită însemnătate atît din punct de vedere teoretic, cît şi din punct de vedere practic-politic. Războiul imperialist a grăbit şi a ascuţit la maximum procesul transformării capitalismului monopolist în capitalism monopolist de stat. Monstruoasa asuprire a maselor muncitoare de către statul care se contopeşte din ce în ce mai mult cu uniunile atotputernice ale capitaliştilor devine tot mai monstruoasă. Ţările înaintate se transformă - e vorba de „hinterlandul“ lor - în ocne şi închisori militare pentru muncitori.

Ororile şi dezastrele fără precedent provocate de războiul care se prelungeşte fac ca situaţia maselor să fie de nesuportat, sporesc revolta lor. Revoluţia proletară internaţională se coace în mod evident. Problema atitudinii ei faţă de stat capătă o însemnătate practică.

Elementele de oportunism, acumulate în decursul a zeci de ani de dezvoltare relativ paşnică, au dat naştere curentului social-şovinist, care domină în partidele socialiste oficiale din lumea întreagă. Acest curent (Plehanov, Potresov, Breşkovskaia, Rubanovici şi, într-o formă ceva mai camuflată, domnii Ţereteli, Cernov & Co. în Rusia; Scheidemarm, Legien, David şi alţii în Germania; Renaudel, Guesde, Vandervelde în Franţa şi Belgia; Hyndman şi fabienii[2] în Anglia etc. etc.) - socialism în vorbe, şovinism în fapte - se distinge printr-o mîrşavă şi slugarnică adaptare a „conducătorilor socialismului“ nu numai la interesele burgheziei „lor“ naţionale, dar în special la cele ale statului „lor“, deoarece majoritatea aşa-numitelor mari puteri exploatează şi asupresc de multă vreme o serie întreagă de popoare mici şi slabe. Iar războiul imperialist este tocmai un război pentru împărţirea şi reîmpărţirea acestor prăzi. Lupta pentru eliberarea maselor muncitoare de sub influenţa burgheziei în general, şi a burgheziei imperialiste în special, nu este posibilă fără lupta împotriva prejudecăţilor oportuniste cu privire la „stat“.

Vom examina mai întîi învăţătura lui Marx şi Engels despre stat, oprindu-ne în mod foarte amănunţit asupra laturilor ei care au fost uitate sau au suferit denaturări oportuniste. Vom analiza apoi în mod special pe promotorul principal al acestor denaturări, Karl Kautsky, cel mai cunoscut conducător al Internaţionalei a II-a (1889-1914), care a dat un atît de jalnic faliment în timpul războiului actual. În sfîrşit, vom trage principalele concluzii impuse de experienţa revoluţiei ruse din 1905 şi mai ales de cea din 1917. Aceasta din urmă îşi încheie, pe cît se pare, în momentul de faţă (începutul lunii august 1917), prima fază a dezvoltării ei; în general însă, această revoluţie în ansamblul ei poate fi înţeleasă numai ca o verigă în lanţul revoluţiilor proletare socialiste provocate de războiul imperialist. Problema raportului dintre revoluţia socialistă a proletariatului şi stat capătă astfel nu numai o însemnătate practică-politică, ci şi o însemnătate deosebit de actuală, pentru că ea are menirea de a face masele să înţeleagă ceea ce vor trebui să întreprindă în viitorul apropiat pentru eliberarea lor ele sub jugul capitalului.

Autorul

August 1917

 

 

Prefaţă la ediţia a doua

Ediţia de faţă, a doua, se tipăreşte aproape fără modificări. S-a adăugat numai paragraful 3 la capitolul al II-lea.

Autorul

Moscova. 17 decembrie 1918

 

  


 

[2]. Fabienii - membrii Societăţii fabiene, organizaţie reformistă engleză, întemeiată în 1884, şi denumită astfel după numele conducătorului de oşti roman din secolul al III-lea î.e.n. Fabius Maximus, supranumit „Conctator“, cunoscut prin tactica lui de expectativă, prin eschivarea de la lupte decisive în războiul cu Hanibal. - Nota red. Editurii Politice